dilemă

nu ştiu care sună mai bine, substantivul fraier, sau adjectivul rău. dacă o iau pe cărări lingvistice, evitând explicaţiile profunde privitoare la denotaţie, conotaţie, sens şi interpretare, observ pe scurt că primul cuvânt numeşte un biped, care este privit de alţi bipezi ca un naiv, credul, chiar prost, de ce nu. pe considerentul estetic că beauty lies in the eyes of the beholder, am să remarc doar că denumirea asta moţată şi oină, care este pe buzele tuturor, cel puţin o dată pe zi, a devenit deja un compliment. uite şi la fraierul ăla cum se strofoacă ... încă nu a învăţat că la noi o mână spală pe alta şi amândouă spală faţa... la noi, adică în toate mioritza cities autohtone. nu mă iau de sate, că nu mi-au greşit cu nimic.

deci, fraierul e acela care ştie să facă ceea ce alţii nu au timp să facă, pentru că sunt ocupaţi cu posturile de şefi, şefuţi sau chiar şefălăi, dacă mi se permit aceste noi denumiri. nu doar că ştie, dar e chiar dispus să facă ce se cere. acum, dilema se adânceşte. oare, o face din frică, sau pentru că se simte flatat că e solicitat să presteze pentru binele patriei. oricare ar fi motivele, trebuie să recunoaştem că fără fraieri, n-ar exista acest sistem bine pus la punct, unde exploatarea omului de către om are rang de artă. kitsch, normal, ce altceva, că altfel nu s-ar integra atât de bine, unduitor şi lin (pe alocuri) fraierii cu ne-fraierii. a, de fapt, toată ideea de mai sus e că, spre deosebire de nefraier, fraierul chiar e conştient că e văzut astfel de către nefraier, pe când nefraierul e conştient doar de interesul propriu de a-şi păstra dinţii plin de (că)calciu, pentru a putea strânge tare de os.

ieri am avut nişte discuţii interesante cu un şef şi un ... hai să îi spun şefuţ. diminutivul e paradoxal, pentru că şefuţul e chiar cărunt, s-ar zice că ar merge să îi dăm un nume cu rezonanţă (magnetică), dar în cazul de faţă, şeful, care încă nu e şefălău, e tânăr şi cred că şi viril, cel puţin din vorbe, că în rest nu bag mâna în foc. şefuţul are nevoie de fraiera care scrie rândurile acestea, pentru că îi lipsesc unele ... informaţii şi modul de utilizare a acestora. tactica de învăluire deja mă plictiseşte, deci nu am să descriu aici ce se petrece mai exact, deduceţi voi dacă vi se pare interesant. de remarcat că, atât sefuţul, cât şi şeful, folosesc aceleaşi strategii, pe care noi, fraierii, le cunoaştem prea bine. ei cred că perierea funcţionează, aşa cum probabil au fost învăţaţi din vremurile vechi. şi da, funcţionează, pe bune, mie mi-a acutizat problemele cu fierea şi accentuează stările de greaţă (jur că nu sunt însărcinată ... am doar nişte sarcini de serviciu mai delicate, în rest nu sunt rotundă, mă menţin). să revin la şefie. deci, cei doi nefraieri de la capetele osului, au nevoie de fraieri care să îi menţină la linia de plutire. s-ar zice, atunci, că se poartă frumos cu pătura de jos. în loc să facă asta, cei doi nefraieri se leagă de viaţa fraierilor, încercând să pară spirituali. domnilor, sunteţi penibili, zău aşa. să vă exemplific, sunt meschină, ştiu ... şefuţul îmi zice, ei, bravo, mă bucur că ţi-au luat permisul de conducere, dacă nu ai acordat prioritate unui biet pieton, meriţi sancţiunea ... aceste cuvinte mieroase vin după ce acelaşi şefuţ povesteşte, cu mândrie, cum a încercat să treacă strada pe roşu, prin spatele unui poliţist, în speranţa că acesta nu îl va observa. ghinionul despre care relatează acelaşi personaj a fost că poliţistul l-a văzut şi i-a promis că data următoare îl va şi amenda. vai, domn şef, se poate ... eu din salarul meu, care e de 7 ori mai mic decât al dvs, am plătit şi 120 ron amendă, mi-au luat şi permisul pentru 30 zile, iar dvs comiteţi ilegalităţi pe gratis ... păi chiar că treburile sunt cu preferinţe, numai că nu ştiu pe ce criterii. oricum, un lucru e cert, şi anume că dvs aveţi standarde duble sau chiar triple, de ce nu, că doar încercaţi din greu să fiţi şi spiritual, pe lângă faptul că aia cu ... răutatea nici nu o menţionez, decât aşa, pe ultimul plan... ştiu că nu am încotro şi, pentru ţară şi popor, vă furnizez informaţiile din tolba mea, dar vă rog să mă credeţi că o fac nu pentru că spuneţi dvs că nu am încotro, ci pentru că îmi pasă de amărâţii ăia (a se citi studenţi) care acum îşi încep un drum în viaţă, aşa cum am fost şi eu odată. să vă dea dzeu noroc în continuare şi să rămâneţi la os, dacă aşa vă place.

să nu îl uit pe şef, mare organizator de evenimente, şi el are nevoie de unele chestii din tolba mea, mai că mi-aş scoate săgeţile, dar nu îi port gând rău, pe cuvânt. dar am o vorbă să îi spun. peria pe care o foloseşti e cam veche, nu curăţă, nu face nimic (adică, eu una nu simt decât că fierea tot la locul ei este), în schimb regret că ai şi tu impresia că zâmbetul tău sexy şi ochişorii tăi superbi acoperă colţii din ciolan. să nu mai spunem că declari şi ceri una şi de fapt îs două ... chestii diferite, prestări cu acelaşi scop osos ... deh, îmi place măduva, de aia mă revolt când îmi râcâie câinii învelişul.

şi ca să revin la primele gânduri, domnilor, nu vă faceţi griji, eu sunt bine, chiar aşa cum mă vedeţi dvs şi deşi mie îmi sună a paradox, trebuie să recunosc că cel mai tare îmi place combinaţia dintre fraier şi rău. mai bine un fraier rău, decât un câine fără ciolan, nu?