read the rules again

se zice că fără reguli, toată lumea ar face fix ce vrea şi atunci s-ar naşte haosul. mi-ar plăcea să ştiu că facem fiecare ce vrem, pentru că asta ar însemna că fiecare dintre noi ştim exact ce vrem.

din pruncie suntem învăţaţi  să fim cuminţi şi să ascultăm de părinţi, de unii şi alţii care au deja experienţa vieţii, etc. să ne conformăm unui set de reguli existent şi acceptat într-un cadru social. privit prin prisma condiţionării, orice om, indiferent de ţara în care trăieşte e o oaie, albă sau neagră, în funcţie de direcţia în care priveşte turma lui. ne organizăm în grupuri pentru a socializa şi pentru a ne satisface şi alte nevoi definitorii pentru umanitate. relaţiile cu ceilalţi sunt indispensabile, sau cel puţin aşa ne învaţă istoria. pentru a rămâne în vârful lanţului trofic, omul cu mintea sa ascuţită recurge la orice strategie ce serveşte la îndeplinirea scopurilor individuale şi colective, pentru supravieţuirea haitei din care face parte.

nu ştiu dacă lupii şi oile se întreabă vreodată cum îi influenţează pe ei legile, dar cunosc destul de mulţi oameni care pun sub semnul întrebării legile omeneşti. mi-am început ziua citind un articol cu nişte date statistice din 2012, legate de abuzuri asupra copiilor în ţara noastră. în 2012 circa 40% din părinţii români recunosc că îşi bat copiii. câţi îi bat fără să recunoască? legea interzice violenţa şi totuşi unii părinţi consideră că bătaia e ruptă din rai. conform aceluiaşi studiu, 63% din copiii români spun că sunt bătuţi. peste 80% din şcolari sunt certaţi de către profesori când se comportă greşit. pe vremea când umblam eu la şcoală, părinţii şi educatorii noştri erau ocupaţi să ne transmită cât mai multe reguli de care trebuie să ţinem seama în viaţă. se considera greşit să nu le reţii. ce rost are acest gen de educaţie cu pumnul şi cu regula? oare cineva ne va spune mereu ce să gândim şi cum să simţim? oare nu ăsta e adevăratul haos?