de urmărit

pentru cei care sunt pasionați să urmărească stelele, în seara aceasta, încă ceva vreme de acum încolo, vreo 4 ore, cam așa, putem vedea cum Jupiter se intersectează cu Luna. constelațiile cerului de iarnă se pot urmări seara spre sud, sud-vest și vest. în martie putem admira ceea ce se cheamă triunghiul de iarnă: Sirius, Procyon și Betelgeuse și putem vedea planeta Jupiter, aflată acum în apropierea Pleiadelor. în speranța că nu veți congela în încercarea de a vedea o nebuloasă superbă numită Orion, încercați cu ochiul liber, dacă nu aveți noroc de un telescop. 

pe 20 martie se produce echinocțiul de primăvară, când ziua și noaptea vor fi egale, urmând ca după acesta, ziua să tot crească până la solstițiul de vară. pe 27 martie, ultima Luna Plină din iarna aceasta ne dă semnalul primăverii. amerindienii zic că după această dată, ies viermii din pământ și apar ciorile sau corbii cu croncănitul lor specific. se zice că un corb ce apare acum e semn magic, foarte bun. această perioadă este propice atât pentru pregătirea de uleiuri și amestecuri cu scop de protecție în fața bolilor și energiilor negative, cât și pentru împrospătarea și curățenia de primăvară. să nu uităm de aventura secretă a zeului Marte cu zeița Venus, care ne atrage atenția asupra contradicțiilor ce pot apărea în viață și ne învață să nu absolutizăm, încurajându-ne în același timp să găsim sau să ne creăm propriul echilibru.

No comments: