Am un prieten trist. Mi-a spus odata, ca daca ar putea, si-ar arunca creierul pe geam. Creierul lui, maretia si groapa lui. Creierul lui functioneaza ca un punct de vedere neutru, dar comun oricaror fiinte care il stiu folosi, detasandu-se de el. El nu are rabdare. El pur si simplu nu are rabdare, pentru ca nu a avut rabdare niciodata si nici macar nu considera ca e decent sa te dezbraci de mintea ta. El pescuieste. Pescuieste gandurile proprii, pescuieste gandurile altora ca pe niste pesti, pe care ii arunca inapoi in rau sau ii mananca de foame, sau doar de dragul de a consuma fibra de viu. Prietenul meu e pescar. M-a invatat si pe mine sa pescuiesc. Primul pestisor pe care l-am prins, de pe niste lespezi unde se involbura un rau, mi l-a luat din mana si l-a aruncat inapoi in apa, desi eu as fi dorit sa fac lucrul acesta. Am vrut sa il studiez un pic, inainte sa il trimit, ranit, inapoi, unde oricum nici rana minuscula nu ar mai fi devenit amintire, caci pestii sunt fericiti cu harul de a uita foarte repede. Prietenului meu nu ii mai place sa pescuiasca, deoarece s-a plictisit. Dar merge uneori pe malul unei ape si sta cu spatele la lume, asteptand sa sara pestii pe el, ca sa poata si el sa sara. El nu e niciodata aproape de mine si e mereu acolo de fiecare data cand eu decid sa inchid albumul de poze peste fata lui. Cand m-a vazut prima oara, ar fi facut orice sa ma vada si altfel decat de la distanta regulametara. Apoi, i-a trecut prin minte sa ma numeasca sufletul lui pereche. Din acel punct de vedere neutru, am fost singura persoana pe care ar fi dorit sa o tina in brate. Si m-a tinut in brate. A plans pentru durerea mea, l-a durut spatele meu care se zbatea sa ascunda lacrimi, m-a tradat si l-am tradat, m-a ascultat si m-a inteles atunci cand nici eu nu ma intelegeam. Intre timp s-a plictisit. De cand plangeam impreuna si pana cand a trebuit sa nu mai plece de langa mine, el s-a plictisit. El e prietenul meu, golul din mine, pe care nu il poate umple nimic altceva, decat aroganta si frica lui. El nu cauta nimic. Si ma cauta mereu si pe mine.
1 comment:
ce prieten trist, insingurat si izolat in lumea lui!
pare ca totul a inghetat intr-un bol de sticla!
Post a Comment