Tremé, cartier din New Orleans

Una dintre cele mai vechi comunităţi afro-americane e atestată documentar încă de la 1730. Pălărierul francez Claude Tremé moştenise pământuri de la familia soţiei sale şi a început să le împartă pe parcele. Se vorbea limba franceză, iar locuitorii erau zidari, sculptori, scriitori, intelectuali. Prima antologie de poezie scrisă de artişti de culoare a fost publicată în anul 1845. Cotidianul  Tribune a fost unul din primele ziare publicate de populaţia de culoare. Ei se întâlneau la piaţa de duminică în Congo Square, unde se făcea comerţ, repetiţii pe tobe, se dansa bamboula, dans tradiţional african. Aceste ritmuri africane s-au infiltrat rapid în căminele celor din zonă şi au constituit fundaţia pe care se va ridica jazz-ul câteva decade mai târziu. Fanfarele, bucătăria Creole, condimentele africane, toate erau la modă în Tremé. Afro-americanii liberi au contribuit la construirea bisericii Sf. Augustin, inaugurată în anul 1841, cu un loc special rezervat sclavilor. Coloniştii şi emigranţii spanioli convieţuiau cu populaţia de culoare şi au construit o comunitate educată, în care se purtau discuţii pe tema drepturilor universale ale omului, fenomen singular şi excepţional în America antebelică. Tremé rămâne o localitate de interes istoric şi cultural, chiar şi după dezastrul provocat de uraganul Katrina. Serialul "Treme", ajuns la cel de-al patrulea sezon, prezintă acest cartier din New Orleans, oraşul paradelor muzicale, al carnavalului de Mardi Gras şi al celebrelor înmormântări vesele. Ultimele cinci episoade din acest serial se vor difuza în 2013.