mărturisire

sfârșitul unei veri mă aduce, de multe ori, în fața ecranului alb în spatele căruia se ascundea, odată, un neant. la început a fost cuvântul ... singur, ca eliberare. azi faci parte din universul gândurilor mele și îți mulțumesc pentru asta. pe vremea când scriam în cutia cu gânduri, primul meu blog, îmi imaginam că ești un om care încerca frenetic să urce o scară. eu tot țipam de jos: "hei! hei!" și nu reușeam să îți atrag atenția. apoi am strigat:  "hei, nu e nimic la capătul scării!" de mai multe ori, dar tu nu mă auzeai și continuai să te cațeri îndârjit ... suișul pe scara dorințelor nesfârșite ... atunci am devenit conștientă că sunt un subiect fascinant, de studiat cu atenție și am devenit observatorul, cât și subiectul experiențelor mele.