ghiţă e un om cald. când l-am cunoscut eu, era deja cărunt. are doi copii mari, o nevastă şi o casă la ţară. a terminat facultatea şi s-a mutat la ferma unde a muncit ani de zile. ferma a fost casa lui, unde a muncit cot la cot cu nevasta şi toţi angajaţii. între timp, ferma s-a dus dracului, la fel ca tot sistemul din românia, aşa rău cum era el. cu el a fost obişnuit. cu munca lui, aia pentru care a învăţat 20 ani şi pe care o făcea cu drag. n-a învăţat să fure, poate de asta nu are nimic acum.
după ce s-a schimbat sistemul, într-o bună zi, ghiţă s-a dezbrăcat de toate hainele lui şi a fugit prin pădure, până a ajuns într-o poiană, unde l-a găsit familia, după câteva zile. gol puşcă, cu ochii stinşi. l-au îngrijit şi după o vreme s-a mai înzdrăvenit. e pe medicamente. uneori, se revoltă şi nu vrea să le ia, pentru că el ştie că e sănătos. el ştie că este exact aşa, cum era înainte. înainte să o zbughească pe dealuri.
ghiţă e un om bun. mai degrabă şi-ar tăia lui o mână, decât să-ţi facă vreun rău. ţi-ar da cămaşa de pe el, şi urma de pensie pe care o primeşte lunar. nu se plânge. mai munceşte pe ici, colo, pe unde poate, are neamuri înstărite care se îndură, rar, ce-i drept, să îi mai dea ceva de făcut. maică-sa a paralizat cu ceva timp în urmă şi a adus-o cu el în casă. nu le merge rău. mai schimbă şi ei câte o vorbă, mai vin copiii în vizită. nevasta e dusă în străinătăţi la muncă, să facă un ban. de două ori pe an, vine şi ea acasă.
ghiţă e fericit. din când în când, merge la vânătoare. un mistreţ, un iepuraş, vreo pasăre. ştie să facă fripturi foarte gustoase. le prepară singur şi îi ies mereu de nota 10. pentru că le face din tot sufletul. acolo unde locuieşte el, apa e dură, nu prea bună nici de gătit, nici de făcut baie. el merge 100 km până la fiica lui să facă o baie. o dată pe lună, nu mai des, să nu deranjeze tânăra familie. în restul timpului, îşi găseşte de lucru prin jurul casei şi se plimbă. senin. ca în românia.